An: 2018

Cum alegem cel mai bun loc in avion?

Posted By : Unlimited Travel/ 1539

Atunci cand alegem sa calatorim cu avionul, indiferent daca ne indreptam spre o destinatie exotica sau in interes de serviciu, dorim sa avem un zbor cat mai placut.  In acest sens ne alegem cu grija compania de zbor si mai important locul in avion.

Pentru un zbor cat mai placut este important sa alegem un scaun langa aripile avionului la geam. De un zbor lin se vor bucura clientii care aleg un loc din randurile de langa aripile avionului unde turbulentele se resimt mai putin.

Desigur preferintele clientilor sunt dintre cele mai variate, de la siguranta pana la priveliste sau nevoia de mai mult spatiu si locuri potrivite pentru copii.

Daca discutam despre alegerea unui loc in avion cat mai sigur, atunci se recomanda ca pasagerii sa aleaga un scaun la culoar, in partea din spate a avionului; acestia pot iesi mult mai rapid pe iesirile de siguranta.

Locurile din fata sunt destinate pasagerilor care doresc un zbor mai putin zgomotos deoarece motoarele avionului sunt in partea de la mijloc a avionului. Locurile care se bucura de o priveliste minunata, la fereastra desigur sunt putin mai zgomotoase.

Cine doreste sa aiba mai mult spatiu la picioare poate alege cu incredere scaunele de langa iesirile de siguranta sau cele din primul rand. Acestea ofera considerabil mai mult confort. La iesirile de urgenta nu vor putea calatori minori, femei insarcinate sau persoane cu probleme locomotorii.

Locurile ideale pentru copii sunt cele de langa peretele de compartimentare. Aceste locuri sunt destul de spatioase iar copiii au o libertate de miscare mult mai mare.